dMAT – Testul digital de aptitudini pentru candidații internaționali la programele de master

dMAT este un test standardizat, digital, destinat procesului de admitere la programele de master în universitățile din Germania. Testul a fost elaborat de universități în colaborare cu g.a.s.t. și evaluează atât abilitățile cognitive generale, cât și cunoștințele de specialitate și aplicarea în practică ale acestora.

Testul este destinat persoanelor interesate să urmeze programe de master în Germania, în special în domenii tehnice și științifice, cum ar fi informatica, ingineria sau data science. dMAT servește drept dovadă suplimentară a capacității de a urma studii universitare și poate fi luat în considerare în cadrul procesului de selecție al universităților.
dMAT

Testul se desfășoară în format digital, în limba engleză, în cadrul Goethe-Zentrum Chișinău.

Succint despre avantajele dMAT:

test digital, de aptitudini pentru programele de masterat din Germania
dezvoltat de universități în colaborare cu g.a.s.t.
combină gândirea logică cu sarcini specifice domeniului
evaluează într-un mod practic competențele relevante pentru studii
evaluează obiectiv și corect – indiferent de țara de origine și sistemul de note
oferă rezultate comparabile la nivel internațional cu scor și procentaj
evaluează cu precizie șansele candidatului pentru programele de master selectate
poate consolida semnificativ procesul de depunere a actelor
oferă valabilitate nelimitată a rezultatelor
disponibil în format digital în cadrul Goethe-Zentrum Chișinău

Înscrierea se face online. Mai jos puteți accesa datele sesiunilor de examinare, termenul limită de înscriere, precum și linkurile corespunzătoare pentru înregistrare.

Puteți beneficia de consultanță atât telefonic, la +373 60835960, cât și personal, la sediul Goethe-Zentrum Chișinău, Strada Sfatul Țării 18, parter.

Informații suplimentare despre dMAT: https://www.d-mat.de/

Înscrie-te la examenele Goethe

Înscrierea la unul din examenele Goethe se face la sediul Centrului Goethe din Chișinău, precondiție fiind completarea formularului de înscriere, semnarea contractului privind desfășurarea examenului Goethe solicitat și achitarea în avans a taxei de examinare. În cazul în care una dintre aceste condiții nu este îndeplinită, înscrierea și participarea la unul din examenele Goethe, nu este posibilă.

Sesiuni de examinare dMAT în 2026

Data examenului

Perioada de înregistrare

09.06.2026

01.03.2026 - 29.05.2026