Goethe-Zentrum Chişinău în colaborare cu Muzeul Naţional de Artă al Moldovei, Ambasada Austriei, Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare vă invită la tradiţionala expoziţie „𝟏𝟎𝟎 𝐂𝐄𝐋𝐄 𝐌𝐀𝐈 𝐁𝐔𝐍𝐄 𝐀𝐅𝐈𝐒̧𝐄 𝟐𝟏”, care va fi vernisată pe 03.11.2022, ora 16.00, la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei şi va putea fi admirată până pe 13.01.2023.
Selecţia anului 2021 cuprinde 100 cele mai bune afişe din Germania (39), Elveţia (54) şi Austria (7). Afişele au fost selectate şi apreciate de un juriu internaţional de experţi: Christian Hoffelner (A-Viena), Larissa Kasper (Kasper-Florio, CH-St.Gallen), Denis Olgac, (Sucuk und Bratwurst, D-Berlin), Radovan Jenko (SI-Ljubljana) şi Susanne Stahl (Stahl R, D-Berlin).
Lucrările selectate sunt clasificate în trei categorii după cum urmează:
A (lucrări la comandă) – 78;
B (lucrări proprii) – 3;
C (lucrări ale studenţilor) – 19.
C (lucrări ale studenţilor) – 19.
La concursul din acest an au participat 540 de persoane cu un total de 2008 de afişe (888 postere individuale şi 325 serii de postere).
Expoziția a fost deja prezentată în orașele Berlin, Essen, St. Gallen, Luzern, Seoul, Viena și în multe alte oraşe ale lumii, ajungând, tradiţional, și la Chișinău.
Proiectul 100 Beste Plakate are o arhivă impunătoare de lucrări care poate fi accesată aici: https://100-beste-plakate.de/
Amintim că expoziția „𝟏𝟎𝟎 𝐁𝐄𝐒𝐓𝐄 𝐏𝐋𝐀𝐊𝐀𝐓𝐄 / 𝟏𝟎𝟎 𝐂𝐄𝐋𝐄 𝐌𝐀𝐈 𝐁𝐔𝐍𝐄 𝐀𝐅𝐈𝐒̧𝐄” este organizată la Chișinău de către Goethe-Zentrum în colaborare cu Muzeul Național de Artă al Moldovei şi cu sprijinul Goethe-Institut România, Ambasada Austriei la Chișinău și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare.